Antrenorul Științei, Nicolo Napoli, a declarat la conferința de presă din această după-amiază că pentru Universitatea Craiova meciul de sâmbătă cu Dinamo este unul foarte special și l-a pregătit ca atare. Italianul echipei din Bănie susține că nu doar Florin Bratu este periculos la Dinamo, ci toată echipa, mai ales că în această vară gruparea din Ștefan cel Mare s-a întărit serios.
„Este normal ca atunci când întâlnim Dinamo să ne mobilizăm la maxim și să luăm în considerare că este un meci foarte special. Îmi pare rău că există acele neînțelegeri cu fanii, eu sper să se rezolve până la ora meciului cu Dinamo și să fim susținuți în București de un număr foarte mare de suporteri din Craiova. Cu siguranță că vom fi luați în seamă dacă vom câștiga în fața celor de la Dinamo București. Au o echipă foarte puternică, nu doar Bratu este periculos, ci toți jucătorii. Ei vin după o înfrângere, noi după o victorie, deci va fi un meci foarte greu. Sper să le aducem o mare surpriză fanilor”, a declarat Nicolo Napoli.
Acesta consideră că în cazul în care Universitatea va lua 5 sau 6 punct eîn următoarele trei partide, atunci echipa sa va fi una dintre pretendentele la cupele europene.
„Este foarte important ca în următoarele trei partide să ne concentrăm la maxim, iar dacă vom acumula cinci sau șase puncte ne vom abona la primele locuri. Ultima dată a fost 4-4 cu Dinamo, iar dacă vom avea 3-0 sper să nu mai facem greșelile din acel meci, când ei au revenit și au condus cu 4-3”, a încheiat Napoli.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER